Anul școlar începe în septembrie, într-o perioadă în care vara se apropie încet de final. Soarele, care a atins punctul culminant în miezul verii, dăruiește din ce în ce mai puțin lumină și căldură. Etapa de creștere în natură a încetat și se apropie timpul coacerii și al recoltării. Așadar și noi începem cu Sărbătoarea Recoltei. Prin această sărbătoare ne luăm rămas bun de la opulența naturii. 

Prin întâmplări exterioare, sărbătoarea toamnei poate constitui în acelasi timp un simbol al unui porces interior – omul căruia i-a fost îngăduit să se bucure în viață de creștere și maturizare, simte nevoia unei perioade în care să culeagă, să strângă fructele pe care apoi să le cântărească după valoarea lor. Acest proces de observare și autocunoaștere, de cântărire a faptelor bune și a celor rele, care trebuie să aibă loc mereu în om, ne este inspirat de perioada recoltei. 

Pentru fiecare sărbătoare, importantă este pregătirea. Pentru Sărbătoarea Recoltei împletim cu copiii o cunună din diferite feluri de cereale. În jocul în cerc trăim gesturile care se fac la seceratul cerealelor. La momentul potrivit ne umplem cosurile cu castane si ghinde si le îndepărtăm pe cele vechi, iar cu câteva zile înaintea Zilei Recoltei fiecare copil aduce fructe si legume (dacă se poate din grădina proprie) care vor umple masa anotimpurilor.

În Ziua Recoltei, jocul liber este marcat printr-o activitate febrilă la bucătărie. Copiii entuziasti si zelosi ajută cu multă încântare la transformarea legumelor într-o ciorbă bună si a fructelor într-o plăcintă cu fructe. Odată această activitate încheiată vom trece la aranjarea mesei care, spre deosebire de zilele obisnuite va fi o masă lungă. Prin fiecare gest făcut, educatoarea dă glas recunostintei fată de Pământ si fată de Dumnezeu. Se va rosti zicerea de Recoltă:

Tu, Pământ le-ai dăruit

Soare, tu le-ai pârguit

Dragă Soare, drag Pământ

Nu vă vom uita nicicând.

Şi acest caz arată clar că sărbătorirea unei zile care presupune repetare pentru împlinirea ei, îşi va regăsi locul în amintire, şi va putea fi transformată într-un sprijin mereu înnoit pentru conştienţă, căci, aşa cum spunea Goethe în Prologul său la Faust:

“Activitatea umană poate să adoarmă mult prea repede. Se iubeşte mult în inactivitate”.
Omul are tot mereu nevoie de ajutor dinafară sau dinăuntru spre a-şi ţine trează conştienţa, dacă nu doreşte ca aceasta să se cufunde în indiferenţa cotidiană.

După o plimbare în cursul căreia strângem rămurele cu frunze de toamnă pentru Masa anotimpurilor, care a fost golită de fructe şi legume pentru masă, ne vom aşeza în cerc de astă dată pentru a asculta basmul. Se va alege un basm care are ca motiv recolta şi poartă în sine şi momentul socotelii, prin imaginea mihaelică a luptei cu dragonul (de exemplu “Globul de cristal” al Fraţilor Grimm, sau “Fiica de împărat în castelul în flăcări”). Cu basmul se încheie dimineaţa festivă.