Jocul în aer liber se desfăşoară în curte sau în parc și contribuie la întărirea forțelor de viață, ajută la descoperirea transformărilor care se petrec în natură de-a lungul anului și la cultivarea iubirii pentru mediul înconjurător.

În grădinița noastră copiii ies în fiecare zi afară și culeg frunze uscate, se bucură de zăpadă, caută ghiocei în iarbă, sădesc flori sau se joacă liber şi foarte creativ în barca din lemn construită special pentru ei. O piatră frumoasă, o tulpină de copac răsucită, un fir de iarbă, un gândăcel, un melc, cerul albastru, norii, vântul, ploaia acţionează asupra trăirilor copiilor, după modul în care percepe educatoarea aceste apariţii. Dacă ea trece pe lângă toate acestea cu nepăsare, copiii vor fi educaţi nepăsători; dacă însă ea priveşte cu interes către aceste lucruri vii, copiii vor fi dornici de cunoaştere.