Jocul ritmic este un joc de mişcare în care versurile, cântecelele şi gesturile frumoase aduc în copil trăiri şi imagini potrivite anotimpului pe care îl parcurg. De exemplu transformările din natură, sărbătorile specifice fiecarui anotimp, viaţa plantelor şi a animalelor. Tot ceea ce este repetat în mod ritmic în cursul unei zile își găsește întrupare în copil și se transformă în obicei sănătos.

Uneori, după sau inclus in jocul ritmic, educatoarele fac jocuri de degete cu copiii. Cunoscând faptul că mâna are cea mai mare arie-corespondență pe creier și că implicit activitatea ei este legată de dezvoltarea creierului, pedagogia preșcolară Waldorf acordă o mare atenție jocurilor de degete. Centrele vorbirii sunt în apropierea centrelor de mișcare a mâinilor și astfel ele se pot ajuta, stimula sau bloca reciproc. Dezvoltând mobilitatea degetelor, contribuim la dezvoltarea limbajului și a gândirii.