Sărbătoarea de Crăciun

După Moş Nicolae începem pregătirea jocului de Crăciun. La jocul în cerc, prin versuri şi cântece simple, se va descrie naşterea lui Isus, vestirea naşterii sale şi adoraţia păstorilor. Copiii își aleg rolul pe care doresc să-l interpreteze – Maria, Iosif, păstorii, măgărușul. Rolurile se schimbă zilnic. Având în vedere bucuria cu care băieţii vor să fie Maria şi fetiţele Iosif, ne dăm seama că aici nu domneşte conştientizarea împărţirii rolurilor. Acest joc va fi făcut zilnic până la vacanţa de Crăciun. În ultima zi de grădiniţă, înaintea vacanţei, vor participa şi părinţii. 

Câteva gânduri în ce priveşte sărbătoarea propriu-zisă a Crăciunului deşi nu are loc la grădiniţă: Ne vine din ce în ce mai greu să serbăm astăzi Crăciunul tocmai pentru că se bucură de o tradiţie atât de îndelungată dar care se aplatizează din ce în ce mai mult, transformându-se într-o forfotă a cadourilor – ca toate sărbătorile. Însă amintirea evenimentului naşterii lui Isus reprezintă tot o chemare interioară. Este chemarea de a permite ca această naştere a lui Christos să se poată petrece şi în noi. Pentru acest lucru trebuie să fim deschişi, să nu închidem uşa ca “hangiţa cea rea”, pentru că toate celelalte ne preocupă mult mai mult, ci trebuie să “deschidem lag uşa” pentru a putea pătrunde “Fiul Domnului”. Dacă ne putem apropia imaginea persoanelor Sfintei Familii şi o putem lega de însuşirile pe care trebuie să le aibă sufletul pentru a serba evenimentul Naşterii lui Christos, Crăciunul poate avea loc cu tot tărăboiul de afară.