Celebrarea sărbătorilor anului – trăirea curgerii anului

În Grădinița Waldorf Christophori o orientare esențială pentru activitatea pe care o desfășurăm cu copiii este dată de ciclul anului. În acest sens, educatoarele împletesc trăirea legată de anotimpuri cu pregătirea sărbătorilor prin ceea ce se întâmplă în jocul în cerc, în basm și prin schimbarea aspectului mesei anotimpurilor.

Fiecare sărbătoare are două fețe: una exterioară, care este intim legată de ciclul anului, și una interioară, care acționează ca o amintire și împiedică neglijarea unor procese sufletești importante. Așadar, trebuie să întelegem că scopul sărbătorilor este: 

– de a oferi copiilor trăiri profunde şi pline de sens care să le confere principii morale, pregătindu-i pentru viaţă;

– de a clădi în copii respectul pentru natură şi deprinderi de a trăi în armonie cu ea sub toate aspectele;

– socializarea copiilor, formarea unor obişnuinţe de comportare civilizată;

– de a-i învăța pe copii cântece, poezii, basme şi obiceiuri legate de tradiţia românească şi a altor popoare;

– de a redescoperi semnificaţii ale sărbătorilor străvechi într-un mod nou, potrivit omului modern. 

Sărbătoarea Recoltei

Anul școlar începe în septembrie, într-o perioadă în care vara se apropie încet de final. Soarele, care a atins punctul culminant în miezul verii, dăruiește din ce în ce mai puțin lumină și căldură. Etapa de creștere în natură a încetat și se apropie timpul coacerii și al recoltării. Așadar și noi începem cu Sărbătoarea Recoltei. Prin această sărbătoare ne luăm rămas bun de la opulența naturii. 

Prin întâmplări exterioare, sărbătoarea toamnei poate constitui în acelasi timp un simbol al unui porces interior – omul căruia i-a fost îngăduit să se bucure în viață de creștere și maturizare, simte nevoia unei perioade în care să culeagă, să strângă fructele pe care apoi să le cântărească după valoarea lor. Acest proces de observare și autocunoaștere, de cântărire a faptelor bune și a celor rele, care trebuie să aibă loc mereu în om, ne este inspirat de perioada recoltei. 

Pentru fiecare sărbătoare, importantă este pregătirea. Pentru Sărbătoarea Recoltei împletim cu copiii o cunună din diferite feluri de cereale. În jocul în cerc trăim gesturile care se fac la seceratul cerealelor. La momentul potrivit ne umplem cosurile cu castane si ghinde si le îndepărtăm pe cele vechi, iar cu câteva zile înaintea Zilei Recoltei fiecare copil aduce fructe si legume (dacă se poate din grădina proprie) care vor umple masa anotimpurilor.

În Ziua Recoltei, jocul liber este marcat printr-o activitate febrilă la bucătărie. Copiii entuziasti si zelosi ajută cu multă încântare la transformarea legumelor într-o ciorbă bună si a fructelor într-o plăcintă cu fructe. Odată această activitate încheiată vom trece la aranjarea mesei care, spre deosebire de zilele obisnuite va fi o masă lungă. Prin fiecare gest făcut, educatoarea dă glas recunostintei fată de Pământ si fată de Dumnezeu. Se va rosti zicerea de Recoltă:

Tu, Pământ le-ai dăruit

Soare, tu le-ai pârguit

Dragă Soare, drag Pământ

Nu vă vom uita nicicând.

Şi acest caz arată clar că sărbătorirea unei zile care presupune repetare pentru împlinirea ei, îşi va regăsi locul în amintire, şi va putea fi transformată într-un sprijin mereu înnoit pentru conştienţă, căci, aşa cum spunea Goethe în Prologul său la Faust:

“Activitatea umană poate să adoarmă mult prea repede. Se iubeşte mult în inactivitate”.
Omul are tot mereu nevoie de ajutor dinafară sau dinăuntru spre a-şi ţine trează conştienţa, dacă nu doreşte ca aceasta să se cufunde în indiferenţa cotidiană.

După o plimbare în cursul căreia strângem rămurele cu frunze de toamnă pentru Masa anotimpurilor, care a fost golită de fructe şi legume pentru masă, ne vom aşeza în cerc de astă dată pentru a asculta basmul. Se va alege un basm care are ca motiv recolta şi poartă în sine şi momentul socotelii, prin imaginea mihaelică a luptei cu dragonul (de exemplu “Globul de cristal” al Fraţilor Grimm, sau “Fiica de împărat în castelul în flăcări”). Cu basmul se încheie dimineaţa festivă. 

Sărbătoarea Lampioanelor 

Cu cât se apropie mai mult sfârşitul anului, cu atât se întunecă mai devreme afară.
Când păleşte lumina exterioară, lumina interioară trebuie purtată spre afară pentru a lumina întunericul. Motivul care stă la baza Sărbătorii Lampioanelor de la sfârşitul lunii noiembrie este de a opune întunericului şi frigului de afară, lumina şi căldura interioară, după pilda împărţirii mantalei Sfântului Martin şi procesiunea lampioanelor.

Aşadar, Sărbătoarea Lampioanelor poate fi pur şi simplu îndreptarea atenţiei (într-un cadru mai special, mai apropiat sufletului de copil mic decât o lecţie obişnuită), către procesele din natură care sunt specifice toamnei târzii. 

Sărbătoarea Lampioanelor se face după-amiază târziu, când este întuneric, împreună cu copiii și părinţii. Se începe cu un teatru de masă care are ca motiv împărţirea, ajutorarea (de exemplu Jocul lampioanelor din cartea “Mici basme şi poveşti”). Urmează aprinderea lampioanelor (care au fost făcute în grădiniţă de către părinți și educatoare în săptămânile anterioare) şi o procesiune a lor din clasă până afară, în curte. Bezna exterioară este mai bine percepută dacă procesiunea nu este precedată de vreo sărbătoare, ci doar de un cântec al lampioanelor. La sfârşit se servesc fursecuri care a fost coapte dimineaţa împreună cu copiii. 

Toamna

Pe la sfârşitul lunii noiembrie încep pregătirile pentru perioada anului care este trăită tainic şi foarte intens de copii: Perioada de Advent.

Adventul, Sosirea lui Christos, are nevoie de pregătire. Pentru ca sufletul să poată vieţui prezenţa lui Christos, trebuie să fie purificat de tot ceea ce îl împiedică să remarce aceasta. Această purificare îşi are expresie şi în mediul înconjurător. Perioada imediat următoare sărbătorii lampioanelor este una destinată curăţeniei generale a grădiniţei şi este legată de “sărbătoarea spălatului cel mare” când vor fi spălate toate pânzele, panglicile, animalele, preşurile, feţele de pernă ş.a.m.d. Această perioadă se încheie cu împletirea Coroanei de Advent pe care o facem împreună cu copiii cu o săptămână înainte de primul Advent.

Începutul Adventului este făcut cu o sărbătoare specială: Spirala de Lumină.
O spirală din cetină verde de brad conduce la o lumânare mare, aprinsă, care se află în centrul acestei spirale. Unul după altul, copiii vor pătrunde în această spirală însoţiţi de muzica de liră, ţinând în mână o lumânare pe care o vor aprinde de la lumânarea mare din centru. Fiecare lumânare aprinsă va fi pusă pe spirală, iar încăperea care era cufundată în întuneric, se luminează din ce în ce mai mult. Această spirală este un simbol pentru drumul pe care trebuie să-l facă omul spre înlăuntrul său pentru a-L găsi pe Christos. Dacă omul face acest drum reuşind să ajungă până la esenţă, va putea să-şi aprindă iubirea de la Iubirea lui Christos şi va putea apoi să o iradieze spre exterior. Lumina şi iubirea sunt singurele lucruri care prin împărţire nu se împuţinează, ci, dimpotrivă, sporesc.

Şi acest drum poate fi văzut pe Masa anotimpurilor unde este amenajat un peisaj cu muşchi. O cărare conduce la o colibă făcută din scoarţă de copac şi în fiecare zi de grădiniţă, până la vacanţă, acolo se întâmplă câte ceva. Întâi apare o oiţă, apoi una şi încă una. Unul după altul se ivesc trei păstori care păzesc oile. Îngerul care le vesteşte naşterea pluteşte deasupra lor. Pe urmă apar Maria şi Iosif cu măgăruşul, care se îndreaptă încet spre colibă.
Figurile de la iesle sunt simple păpuşi care stau. În timpul jocului liber împăturim stele transparente cu copiii, stele cu care se vor împodobi, una după alta, ferestrele clasei.

Sărbătoarea Moşului Nicolae

Un alt eveniment important este apariţia Sfântului Nicolae. El aduce copiilor mere, nuci şi turtă dulce. El este imaginea exterioară a solului ceresc care ne aduce merinde pentru drumul interior spre Christos. Pentru că vine din cer are o mantie largă albastră, brodată cu stele. Prin aceasta se deosebeşte de alţi Moşi Nicolae pe care copiii zilelor noastre îi văd în chip de reclamă în magazine şi care sunt etichetaţi cu satisfacţie ca fiind falşi pentru că “cel adevărat are mantie cerească albastră”.

Darurile pe care le aduce au o importanţă deosebită. Mărul aduce cu sine amintirea căderii în păcat. Este un simbol al recunoaşterii binelui de rău – el se afla la început. Putem mânca nuca abia după ce facem efortul de a ajunge la miezul său dulce. Viaţa ne dă uneori nuci tari, pe care trebuie să le spargem. Fiecare pas pe care îl facem în evoluţia noastră pe drumul interior al sufletului pentru a-L întâlni pe Christos este asociat cu strădanie, cu silinţă.
Turta dulce este o pâine “îmbogăţită”, rafinată. Termenul german este Lebkuchen, iar în germana veche “Leb” înseamnă mijloc de tămăduire, leac. Deci turta dulce este o formă de pâine vindecătoare, o altă formă decât cea pe care o are pâinea cea de toate zilele. Ea ne poate ajuta în lupta zilnică a discernerii între bine şi rău.

Sărbătoarea de Crăciun

După Moş Nicolae începem pregătirea jocului de Crăciun. La jocul în cerc, prin versuri şi cântece simple, se va descrie naşterea lui Isus, vestirea naşterii sale şi adoraţia păstorilor. Copiii își aleg rolul pe care doresc să-l interpreteze – Maria, Iosif, păstorii, măgărușul. Rolurile se schimbă zilnic. Având în vedere bucuria cu care băieţii vor să fie Maria şi fetiţele Iosif, ne dăm seama că aici nu domneşte conştientizarea împărţirii rolurilor. Acest joc va fi făcut zilnic până la vacanţa de Crăciun. În ultima zi de grădiniţă, înaintea vacanţei, vor participa şi părinţii. 

Câteva gânduri în ce priveşte sărbătoarea propriu-zisă a Crăciunului deşi nu are loc la grădiniţă: Ne vine din ce în ce mai greu să serbăm astăzi Crăciunul tocmai pentru că se bucură de o tradiţie atât de îndelungată dar care se aplatizează din ce în ce mai mult, transformându-se într-o forfotă a cadourilor – ca toate sărbătorile. Însă amintirea evenimentului naşterii lui Isus reprezintă tot o chemare interioară. Este chemarea de a permite ca această naştere a lui Christos să se poată petrece şi în noi. Pentru acest lucru trebuie să fim deschişi, să nu închidem uşa ca “hangiţa cea rea”, pentru că toate celelalte ne preocupă mult mai mult, ci trebuie să “deschidem lag uşa” pentru a putea pătrunde “Fiul Domnului”. Dacă ne putem apropia imaginea persoanelor Sfintei Familii şi o putem lega de însuşirile pe care trebuie să le aibă sufletul pentru a serba evenimentul Naşterii lui Christos, Crăciunul poate avea loc cu tot tărăboiul de afară.

Cei Trei Magi 

Odată depăşit punctul culminant al Nopţii de Ajun, după solstiţiul de iarnă, soarele începe să urce încet, încă insesizabil. În perioada Bobotezei mai poate să se facă simţit ecoul Crăciunului. Timp de două, trei săptămâni jucăm jocul celor trei Magi schimbând zilnic rolurile. Rolurile Magilor cer altă abordare din partea copiilor decât cele ale păstorilor. Păstorilor umili, intim legaţi de pământ li s-a arătat oastea cerească şi ei au urmat-o plini de credinţă până la staul. Regii sau Magii cei înţelepţi, indiferent de felul în care sunt denumiţi, își extrag cunoştiinţele dintr-o cu totul altă sursă: ştiinţa lor despre astre şi însemnătatea înscrisului în stele le trimite solie despre naşterea unui împărat care este mai mare şi mai puternic decât ei. Aceştia pornesc să-l salute datorită demnităţii lor. Ceva din această atitudine maiestoasă trăieşte şi în copii, atunci când pot să joace rolul unuia din aceşti trei Magi, şi este impresionant să constaţi cât de puternic se unesc copiii cu evenimentul.

Iarna 

În timpul de iarnă, copiii au posibilitatea să trăiască intens relația cu natura, ei fiind orientați spre cunoașterea directă a fenomenelor naturale: zăpadă, gheață, ger, crivăț, viscol, lapoviță. Ei observă transformările care au loc în natură – topirea gheții sau procesul de înghețare, topirea zăpezii, chiciura, etc. De asemenea copiii învață și practică jocuri specifice acestei perioade: alunecat pe gheață, săniuș, înălțat oameni de zăpadă. În aceste moduri își imbogățesc vocabularul cu expresii și cuvinte cum sunt: „nămeți”, „omăt”, „chiciură”, „burniță” etc. La grupă se spun versuri, poezii, cântece despre iarnă și se interpretează povești și basme specifice în cadrul jocului cu roluri sau a teatrului de masă. Se confecționează trăistuțe din lână și oameni de zăpadă din lână și ceară, steluțe de gheață din hârtie de și căsuțe din lemn pentru păsărele, dezvoltând în sufletele copiilor, sentimente pozitive față de fenomenele iernii. Toate acestea au ca scop trăirea cu bucurie a iernii, a jocului împreună.

Carnavalul

După 2 februarie creşterea zilei devine evidentă. A trecut perioada luminii electrice la grădiniţă şi se apropie Epoca de Carnaval. Natura se pregăteşte, în taină încă, pentru primăvară. La copil se observă un neastâmpăr instinctiv, forfota de furnică, dorul de a zburda. Toate acestea oglindesc procesele ce au loc în natură. Unul din cuvintele cheie pentru această perioadă este: “creştere”. Urcarea sevelor în plante îşi găseşte expresie şi la om prin ridicarea spre suprafaţă a ceea ce se numeşte instinct şi dorinţă, iar la copil, forţele de înnoire şi de creştere care trăiesc în subsonştient se activează în mod deosebit. Se spune că în subconştientul omului se joacă un copil alături de bestii cumplite. În timpul carnavalului devin operante bucuria copilărească nevinovată, zburdălnicia şi dezlănţuirea instinctelor. În carnaval se regăseşte posibilitatea conştientă şi asumată a omului de a apela la forţele copilului din el, la fantezie, la mobilitatea sa sufletească, la capacitatea de a pătrunde în alt rol, în alte haine.

Carnavalul devine contraponderea stării de încremenire moartă a sufletului din cursul iernii, care câştigă tot mai mult teren în viaţa noastră de astăzi atât de marcată de activitatea intelectuală. Aceasta se petrece prin aducerea cu sine a unei stări de lejeritate, de libertate, de voioşie. Umorul este forţa sufletului care îl debarasează de greutate, care îl eliberează.

La grădiniţă Carnavalul este sărbătorit cu surle şi trâmbiţe. Pentru că la această vârstă copiii nu pot să joace mai multă vreme un rol, le oferim mai multe posibilităţi de travestire. Una după alta apare o grotă pentru pitici, un palat împărătesc, dar se păstrează suficient spaţiu pentru amenajarea conform cerinţelor fanteziei. În timpul jocului liber vom face ghirlande şi flori din hârtie creponată, morişti şi pocnitori din coji de nucă. 

În ziua sărbătorii, se prelungeşte jocul liber pentru că nu vom ieşi afară. Masa se va lua în cu totul alte condiţii decât de obicei. O bucată mare de pânză albă pusă pe jos ne serveşte drept faţă de masă în jurul căreia ne aşezăm cu toţii savurând plăcinta şi salata de fructe. După mâncare mergem prin toată clădirea în paşii unei poloneze de carnaval care va fi acompaniată de moriştile şi pocnitorile făcute împreună. Dimineaţa va fi încheiată cu multe dansuri specifice carnavalului.

Primăvara

Între carnaval şi Paşti este o perioadă de linişte când în jocul în cerc vom vieţui topirea zăpezii şi apropierea primăverii.

Pe 21 martie este echinocţiul de primăvară. Cu acesta începe, în calendar, primăvara. Soarele a obţinut victoria asupra anotimpului rece şi întunecat. Zilele devin mai lungi decât nopţile. Râurile şi fluviile se umflă de apa provenită din topirea zăpezilor. Pe căile de plimbare se formează băltoci şi nici o avertizare nu îi poate opri pe copii să-şi facă plăcerea de a sări direct în ele, ca să stropească în toate părţile. Când pământul nu mai este umed, copiii se rostogolesc pe el. Fetiţele se bucură de verdele câmpiilor şi copacilor. 

Un copil şi-a exprimat astfel sentimentele: „Iarna, Soarele a luat cu sine toate culorile de pe Pământ, primăvara le trimite înapoi”.

Sărbătoarea Paştelui

Sărbătoarea reînvierii şi a înnoirii nu este întâmplător la începutul primăverii. Şi natura sărbătoreşte cu fiecare fir de iarbă ce încolţeşte din întunericul pământului, trezirea din lunga şi îngheţata hibernare. Peste tot în natură apar semne de viaţă.

Pentru copiii de vârstă preşcolară este foarte greu de înţeles evenimentul petrecut la Paşti – moartea şi Învierea lui Christos. Şi noi înţelegem insuficient necesitatea crucificării şi de aceea ne refugiem în simbolul Paştelui povestind copiilor despre iepuraşul care aduce ouă. Esenţa acestui simbol este sortit tot mai mult uitării şi de aceea tot mai mulţi consideră inutil să vorbească despre ouă odată ce ele au fost cumpărate din magazin. Este momentul să aprofundăm puţin conţinutul acestui simbol. În miturile vechilor culturi indiene, persane şi egiptene, oul este văzut ca fiind imaginea vieţii care stă să se nască. În creştinism, Oul de Paşti este simbolul Învierii, imaginea vieţii interioare pe care omul o poate percepe ca legătură a sa cu Christos. Activitatea interioară necesară este exprimată prin căutarea ouălor.

Iepuraşul este imaginea însuşirilor interioare care trebuie să fi fost dobândite pentru a putea deveni purtătorul unei vieţi noi, al forţei interioare a Învierii. Iepurele poate fi simbolul unei fiinţe paşnice, care vede necazul altora şi adesea sare dezinteresat să le salveze, deoarece aşa procedează el şi în realitate. Atunci când un iepure este vânat, urmărit, se întâmplă ca un alt iepure, odihnit, să ţâşnească din adăpostul său în calea vânătorului (sau a animalului de pradă) dându-i răgaz de odihnă celuilalt, salvându-i viaţa, uneori chiar cu preţul propriei lui vieți. Este singurul animal cu spirit de sacrificiu.

Privită din acest punct de vedere, imaginea Iepuraşului de Paşti care aduce ouă are o cu totul altă semnificaţie. Ne semnalează desfăşurarea proceselor evolutive interioare pe care le face omul, asemănătoare celor din basme. 

Este lipsit de sens să lăsăm copiii să caute ouă înaintea Paştelui, pentru că el trebuie să facă legătura între găsirea ouălor, Duminica Paştelui, Ziua Învierii şi semnificaţia acesteia.
Ca orice sărbătoare, şi aceasta este beneficiara unei lungi perioade de pregătire în grădiniţă. Cu trei săptămâni înainte de Paşti, fiecare copil poate să planteze într-un vas puţin adânc, iarbă şi diferite tipuri de cereale. Copiii urmăresc cu atenţie procesul germinativ şi apariţia, după a treia zi, a vârfului verde al cerealei care străpunge pământul. Şi în acest caz se exteriorizează o întâmplare cu conţinut interior. Cereala odihneşte timp de trei zile în cetatea pământului aşa cum trupul lui Christos a străpuns întunericul pământului pentru a începe o nouă viaţă.
Împreună cu copiii facem iepuraşi mici, albi, din lână netoarsă, pe care îi vom pune în vasul cu iarbă care acum a înverzit, alături de un ou vopsit. Această „grădiniţă” va fi dată copiilor la Paşti. Atmosfera de Paşti este prezentă în basm şi în jocul în cerc.

De la Paşti până la Înălţare avem timp să lăsăm evenimentul Învierii să răsune în suflet. În locul basmului vom juca acum jocuri al căror conţinut este căutarea şi găsirea. La Înălţare facem o plimbare lungă în timpul căreia observăm norii. În această zi dispare pomul cu ouă colorate de pa Masa Anotimpurilor. În perioada cuprinsă între Înălţare şi Rusalii, Masa anotimpurilor se umple încet cu porumbei albi.

Rusaliile

Rusaliile, ca şi Paştele sau Crăciunul, este o sărbătoare care va fi doar pregătită, nu şi serbată la grădiniţă. Această sărbătoare este cel mai greu de înţeles dintre toate sărbătorile anului. Cum se poate găsi o relaţie cu revărsarea Duhului Sfânt peste apostoli? La ce se refera? Poate la faptul că ea reprezintă a treia treaptă pe care o poţi atinge în reuşita de a te lega interior cu întâmplările Crăciunului şi ale Paştelui.

Dacă mi-am pregătit sufletul în aşa fel ca Naşterea Domnului să se poată petrece şi în mine, dacă am dobândit însuşiri ca generozitate, dăruire şi putere de sacrificiu, care m-au înălţat la demnitatea îndurării unei vieţi noi prin Învierea Domnului, poate fi făcut al treilea pas care înseamnă o unire cu alte evenimente spirituale care nu au legătură cu dorinţele şi slăbiciunile omeneşti. Exteriorizarea acestei sărbători este mult mai dificilă decât celelalte pentru că se adresează în măsură mai mare sufletului, inimii omului.

Pentru a putea serba Rusaliile, în grădiniţa Waldorf căutăm o imagine exterioară care să-i exprime conţinutul spiritual. Şi în acest caz natura ne vine în ajutor. În preajma Rusaliilor atmosfera este plină de cântece şi zbor de păsărele care-şi însoţesc în zbor puii înaripaţi. Pasărea, fiinţa care s-a ridicat de pe pământ în aer, ne poate servi drept exemplu pentru omul care se străduieşte spre “înaltul lumii spirituale”. Încă din vechime, porumbelul alb este simbolul Sfântului Duh. 

Sânzienele


După Rusalii se poate observa cum copiii sunt de nestăpânit, sunt mai vioi, parcă mai liberi, fără însă a fi agresivi, părând să asculte tot atât de bine ca înainte, fiind dăruiţi total căldurii şi soarelui care se apropie de punctul culminant al călătoriei sale, atins la solstiţiul de vară. Datorită stării în care se află copiii, înlocuim basmul care necesită concentrare pentru a fi ascultat, cu dansuri de vară pe care le facem afară.

De Sânziene, forţele vii din natură sunt pe deplin manifestate. Peste tot natura înverzeşte şi înfloreşte. Chiar şi în locuri neaşteptate, printre dalele de piatră şi crăpăturile zidurilor, străbat afară fire de iarbă şi flori. De Sânziene este ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai scurtă. Oamenii doresc foarte mult să-şi petreacă timpul liber afară, ca să poată trăi lumina şi căldura Soarelui. Ei se bucură de serile lungi şi luminoase. Şi se bucură dacă au posibilitatea să vadă cum licuricii (gândăceii lui Ioan în limba germană), ce pot fi observaţi în această perioadă la lăsarea serii, poartă scântei de lumină în noapte.

Sânzienele, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, vor fi celebrate până la solstiţiu cu focuri mari. Este vorba de perioada când soarele a depăşit punctul culminant al solstiţiului de vară şi lumina va scădea în intensitate până la solstiţiul de iarnă. Ioan Botezătorul spunea: “el se va împlini, iar eu voi slăbi”. Am putea spune şi aşa: lumina exterioară trebuie să scadă pentru ca lumina interioară să crească. Interesul meu orientat spre exterior trebuie să pălească pentru a putea creşte în intensitate interesul meu pentru cele interioare. Aşa trebuie înţelese şi focurile de Sânziene. Figurativ vorbind, toate impurităţile sufletului vor fi arse. 

La grădiniţă serbăm ziua de Sânziene cu jocuri şi dansuri. La jocul în cerc ne preocupă transformarea omizii în fluture. Fluturele este imaginea arhetipală a transformării pe care o parcurge şi omul. Lepădând tot ceea ce este pământesc, poate începe o viaţă nouă în plan spiritual. Prin metamorfozarea intereselor pământeşti în interese din sfera spiritualului nu înseamnă a te înstrăina de lume, a trăi doar în lumea spirituală. Dimpotrivă, legătura între mediul înconjurător, natură şi lumea spirituală care este creatoarea tuturor, perceperea şi trăirea lor într-o formă nouă, sunt sarcinile care ne stau în faţa nouă, oamenilor de astăzi.

Astfel am închis cercul sărbătorilor anului. Şi în acest caz, ca şi în cel al descrierii unei zile, ritmul care străbate ca o respiraţie întregul an, poate fi perceput ca având un efect benefic. Copiii percep în profunzime și componenta sufletească a mediului, reacționând cu întreaga ființă, prin gesturi și atitudini, pentru că relația pe care o are copilul mic cu lumea se bazează pe o încredere și deschidere care nu vor mai fi regăsite în niciun alt moment al vieții.